Timelapse Film Festival 2016

Video screens man created entirely of my own imagesCel mai important festival de timelapse de până acum! În sfârșit, niște nume mari, care se întâlnesc și împărtășesc același lucru. Timelapse-ul.
Festivalul va avea loc pe 13 august 2016, și va dura o singură zi.
Locația: Santa Monica, California, SUA. În sala Aero Theatre.

Pentru că timelapse-ul este într-o categorie de entertainment a sa, logica festivalului va fi următoarea: începând cu 12 martie 2016, vor putea fi înscrise montaje de timelapse, contra unei taxe (care variază, ca valoare, în funcție de data achitării ei). Pe 25 iunie începe atât jurizarea oficială, cât și votul online. Iar etapa finală, din 13 august, presupune acordarea de premii, și prezentarea clipurilor înscrise.

Vor fi 5 categorii, și se vor acorda 15 premii (câte 3 pentru fiecare categorie):
1. Nature
2. Cityscape / Industrial
3. Auroras – Northern / Southern Lights
4. Documentary / Social Commentary
5. Experimental

Regulile sunt destul de simple:
– Un montaj trebuie să aibă între 2 – 8 minute.
– Pot fi înscrise mai multe montaje, dar trebuie achitată taxa pentru fiecare.
– Secvențele trebuie realizate dupa 1 ianuarie 2015.
– Cel puțin 51% din montaj trebuie să fie secvențe de timelapse.

Juriul este format din 5 nume mari: Tom Lowe, Gunther Wegner, Godfrey Reggio, Gary Yost și Peter Bill. Primii doi sunt probabil cei mai cunoscuți actori din industria timelapse-ului modern. Tom Lowe este celebru pentru forumul Timescapes, de unde toți fotografii de timelapse care se respectă, au învățat noțiunile fundamentale, sau și-au rezolvat problemele tehnice (aici este cea mai mare și cea mai veche comunitate internațională de timelapse), și ni în ultimul rând, pentru filmul său de lung-metraj Timescapes, care joacă în aceeași ligă cu Baraka sau Samsara (ale deja-celebrului Ron Fricke). Gunther este creatorul celui mai răspândit program de prelucrat timelapse-uri, și totodată cel mai performant, respectiv LRTimelapse.

Deși aduce mai degrabă a competiție internațională, decât a festival, este cu siguranță cel mai mare eveniment de acest gen, de până acum!

Pentru mai multe detalii, vă invităm pe site-ul oficial al festivalului: http://www.timelapsefilmfestivals.com/