Proiectul Zanticus
În ciuda a ceea ce zic gurile rele, România este o țară extrem de frumoasă, care are de oferit numeroase atracții turistice (atât naturale, cât și arhitecturale), pentru oameni de toate vârstele. Din păcate, nu toată lumea știe/reușește să promoveze toate valorile noastre, așa cum trebuie. Atât în țară, cât și în străinătate. Cred că românii ar trebui să-și dea mai mult silința să accepte faptul că avem numeroase locații superbe, chiar aici, în țara noastră, și să le și viziteze, respectiv promoveze, la rândul lor.
Zanticus (așa cum își spune Alexandru Damaschin) este un personaj care-și iubește țara, și care face un adevărat tur de forță al României, pentru a prezenta, fără discriminăre, tot ce are ea de oferit. A vizitat numeroase județe, până în prezent, unde își petrece suficient timp, cât să cunoască cele mai reprezentative, importante și frumoase detalii despre fiecare județ, și lista lui de locuri de vizitat cuprinde toate județele. Un om pasionat, ambițios, care promovează tot ce ține de turism, pe meleagurile noastre, și nu în ultimul rând, face timelapse-uri și hyperlapse-uri pentru asta! Iată un citat reprezentativ, care ne încântă, în ceea ce privește înițiativa lui:
“Scriem despre locurile frumoase și românii de seamă. Dorim să contribuim la schimbarea în bine a imaginii de sine pe care românii ar trebui să o aibă față de ei înșiși.”
Zanticus, te susținem și îți urăm mult succes!
Pentru susținerea cu o donație, aveți posibilitatea pe http://crestemidei.ro/ZanticusTV
Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/Zanticus
Pagina oficială TravelScribus: http://travelscribus.com
“Sălaj, județul schimbării, granița dintre Dacia și Imperiul Roman.
Turismul în județul Sălaj are potențial. Pentru noi a rămas județul castrului roman de la Porolissum, județul cu multă verdeață, județul oamenilor calzi, primitori, județul poveștilor și misterelor bine păstrate.
La fel ca în toate orașele din România pe care le-am bătut la pas și pentru care ne-am dedicat o bucățică din viață, și în Sălaj am întâlnit oameni care se plâng de orașul sau județul lor. Îi înțelegem fiindcă și noi am fost cândva în această zonă gri. Înțelegem ce simt acești oameni. Suntem convinși că dacă vedem partea bună a lucrurilor, perspectiva se schimbă. Știm sigur că eforturi se fac și tocmai din acest motiv vă încurajez să aveți răbdare și să contribuiți la promovarea locurilor frumoase așa cum știți cel mai bine. Cel mai mic ajutor poate fi momentul când vorbești de bine despre locul de unde provii :).
În județul Sălaj am găsit următoarele destinații turistice: castrul roman Porolissum ( mult succes, răbdare și rezistență conducerii muzeului în implementarea proiectului cu ”orașul roman” ), Grădina Zmeilor ( felicitări Leontina Prodan pentru perseverența cu care promovezi această zonă frumoasă), Grădina Botanică din Jibou ( nu prea te aștepți să găsești așa ceva în Jibou), Munții Meseș ( potriviți pentru drumețiile cu bicicleta ) și altele.
Așadar, materialul de mai sus prezintă județul Sălaj și reprezintă cadoul nostru pentru sălăjeni. Se poate folosi pentru promovarea județului, se poate folosi de orice agenție de turism, se poate folosi de orice unitate hotelieră și poate fi folosit de orice sălăjean care dorește să-și promoveze locul de baștină.
Mulțumim tuturor celor care ne urmăresc. Mulțumim celor care ne-au oferit informații. Mulțumiri speciale vin din partea celor 2 trubaduri de pe teren către gazdele lor :). Mulțumim pentru sprijin.
Vizionare plăcută și să ne revedem zâmbind.
Multă veselie vă dorim!”